Turta dulce, nelipsită de pe masa de Crăciun

reteta turta dulce

Turta dulce este unul dintre deserturile care nu lipsesc de pe masa de Crăciun. Dacă anul acesta vrei să îți impresionezi invitații cu o turtă dulce pufoasă și delicioasă, avem noi rețeta potrivită pentru tine! Simplă, rapidă și de efect. Singura noastră recomandare este să prepari turta dulce măcar cu câteva zile înainte de Crăciun – cu cât stă mai mult într-o cutie metalică de biscuiți, cu atât va deveni mai fragedă și mai gustoasă.

Listă de ingrediente

  • 320 grame de făină 000 Spic Muntenia,
  • 100 grame unt
  • 200 grame miere
  • Un ou
  • O linguriță de bicarbonat,
  • 2 linguri de condimente specifice – cardamon, cuișoare, scorțișoară, ghimbir, etc.
  • Un zahăr vanilat.

Pașii pe care trebuie să îi urmezi

  1. Topește untul și amestecă-l cu mierea într-un bol.
  2. În alt bol amestecă făina (cernută), oul, bicarbonatul, zahărul vanilat și condimentele. Adaugă ulterior și untul cu mierea și amestecă.
  3. Frământă aluatul obținut cu mâna sau cu un robot de bucătărie, dacă are această funcție. Nu îți face griji, acest aluat nu implică o frământare deosebită, așa cum se întâmplă în cazul cozonacului. Rolul frământării în acest caz este omogenizarea aluatului.
  4. Aluatul obținut se înfășoară într-o folie alimentară și este lăsat la frigider minim o oră (dacă vrei să îl coci în aceeași zi). Ideal ar fi să îl lași la frigider peste noapte, chiar și câteva zile.
  5. Când te-ai hotărât că vrei să coci turta dulce, scoate aluatul și lasă-l aproximativ 30 minute la temperatura camerei. Aluatul scos din frigider nu este maleabil, deci nu se poate lucra cu el, dacă nu se încălzește puțin.
  6. După ce au trecut cele 30 minute, întinde aluatul într-o foaie cu o grosime de 5-6 mm.
  7. Alege niște forme cu tematică de Crăciun și începe să decupezi aluatul – în această etapă poți implica și copiii pentru că este o sarcină distractivă.
  8. După ce aluatul a fost porționat, se pun formele într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Se lasă puțin spațiu între forme pentru că aluatul crește în cuptor.
  9. Se preîncălzește cuptorul la o temperatură de 170 grade Celsius și se lasă turta dulce la copt timp de 8-9 minute.
  10. Turta dulce se poate decora cu o glazură șerbet pe care o poți cumpăra din comerț sau o poți face acasă, dacă ai ingredientele necesare. Partea bună este că această glazură se găsește într-o culoare neutră, iar tu poți adăuga colorant alimentar pentru a obține diverse culori. Dacă ai răbdare să decorezi fiecare fursec în parte, îți garantăm că vei obține cea mai gustoasă și aspectuoasă turtă dulce!

După cum poți observa, rețeta de turtă dulce nu necesită prea mult timp, și nici efort. În total, îți ia maxim 20 minute să pregătești aluatul, 10 minute să îl întinzi și să îl decupezi și încă 8-9 minute la copt. Partea cea mai migăloasă este decoratul, însă nu spune nimeni că fursecurile trebuie neapărat ornate. Vor fi la fel de delicioase și așa simple, cum le-ai scos din cuptor.

Scroll to Top